Subscribe:

marți, 26 ianuarie 2010

Din această săptămână, copiii pot citi Tritonic Junior la Bibliotecă

Şi copiii citesc Tritonic! ”Tritonic

Datorită Proiectului iniţiat de Asociaţia “Mediaşul pentru Cultură” şi Editura Tritonic, la Biblioteca Municipală “St. L.Roth” copiii pot împrumuta cărţi din Tritonic Junior. Secţia pentru copii îşi îmbogăţeşte colecţia cu 3 titluri noi, donate în cadrul acestui Proiect. Aceste titluri sunt:

- “Coraline” de Neil Gaiman

- ” Un Lun Dun” de China Mieville

- “Războiul Reginelor” volumul I şi II de Oana Stoica Mujea

Anul trecut, în cadrul Clubului “Recomandă o carte”, la Secţia pentru Copii, aceste romane au fost prezentate de doamna bibliotecar Lucia Suciu, elevilor din Şcolile cu clasele I – VIII “Mihai Eminescu” şi “Hermann Oberth”.

“Ai grijă ce-ţi doreşti, s-ar putea să se întâmple”, spune Coraline copiilor care citesc

Sub genericul “Ai grijă ce-ţi doreşti, s-ar putea să se întâmple”, Asociaţia “Mediaşul pentru Cultură” şi Editura Tritonic Junior recomandă în această săptămână cartea “Coraline” de Neil Gaiman. Autor al romanului de dragoste ” Pulbere de stele”, Neil Gaiman îi întâmpină cu cei mici cu o poveste emoţionantă şi palpitantă, inspirată de tărâmul cu vise înşelător de frumoase şi realităţi terifiant de crude în care cresc copiii de astăzi. Protagonista este Coraline Jones, o fetiţă isteaţă şi curioasă care este continuu ignorată de părinţii ei, prea ocupaţi pentru a-i acorda atenţie.

PRET: 25 20 LEI


Despre autorul Neil Gaiman puteţi accesa link-ul http://ro.wikipedia.org/wiki/Neil_Gaiman

Filmul ecranizat îl puteţi viziona on line la adresa:

http://www.bigvidpro.com/?v=2uQqsM669KfV52LT323bFg,

www/filmeonline.org/coraline-2009-film-online

Şi dacă aţi reuşit să cumpăraţi această carte de pe site-ul www.tritonic.ro, veţi deveni membru în Clubul Tritonic.

Spor la citit şi o săptămână mai bogată sufleteşte!

Antonela Sofia Barbu









marți, 19 ianuarie 2010

Raport de activitate anul 2009








În decursul anului 2009, în calitate de manager de proiect al Asociaţiei „Mediaşul pentru Cultură” am organizat împreună cu echipa 10 acţiuni şi am iniţiat două proiecte: „ Artă fără graniţe” şi „ Renaşterea Bibliotecii la Şeica Mare”. Ne-am implicat şi în acţiuni umanitare sprijind Centrul de Zi Sf. Andrei cu rechizite şi donând cărţi la Grădiniţa Nr. 14 din Mediaş cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Pentru copii am realizat o revistă în care am publicat o parte din creaţiile lor literare. Am sprijinit financiar cu produse de papetărie, o parte din acţiunile Ludotecii „Ursuleţii veseli” din cadrul Bibliotecii Municipale „St. .Roth” Mediaş.

I. Primul eveniment organizat de către Asociaţia “Mediaşul pentru Cultură” a avut loc în data de 5 mai 2009. Acesta a fost o inedită lansare de carte “Ciocoiul cu adresă de e-mail”, autor Cătălin Horaţiu Popa din Brasov. Acest eveniment a fost realizat în colaborare cu Biblioteca Municipală “St.L. Roth” din Mediaş.

Nr persoane : 50
Buget : 200 Lei
Sponsor : OMNIS Servicii SRL
Parteneri : Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret,
Mass media locală şi naţională


II. În data de 8 mai 2009, membrii Asociaţiei „Mediaşul pentru Cultură” , au adus la Mediaş expoziţia fotografică cu tema “Vedenii” a artistului Amza Gabriel din Timişoara, care a fost prezent cu lucrări şi la Festivalul Internaţional de Film şi Artă Fotografică 2009, de la Mediaş, unde a câştigat premiul pentru originalitate, organizat de către Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret.

Nr. persoane : 100 persoane
Buget : 350 Lei
Sponsor : -
Parteneri : Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret,
Mass media locală şi naţională

III. În urma încheierii parteneriatului cu Asociaţia pentru Promovarea Turismului Cultural Sighişoara au participat la dezvelirea plăcii memoriale a umanistului german Stephan Ludwig Roth în data de 8 mai 2009 şi acordarea numelui său Bibliotecii Municipale din Mediaş, reprezentanţii Gărzii Cetăţii din Sighişoara.
.
Nr. persoane : 100 persoane
Buget : 350 Lei
Sponsor : S.C. OMNIS Servicii S.R.L.
Parteneri : Asociaţia pentru Promovarea Turismului Cultural Sighişoara,
Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret,
Mass media locală şi naţională

IV. Datorită parteneriatului cu Asociaţia pentru Promovarea Turismului Cultural Sighişoara copiii din Clubul Talentelor, club care îşi desfăşoară activitatea la Secţia Ludoteca “Ursuletii Veseli”, din cadrul Bibliotecii Municipale St. L. Roth Mediaş, a fost prezent în data de 16 mai 2009, la evenimentul Noaptea Muzeelor ediţia a II-a la Sighişoara. Cu acest prilej elevii din Clubul Talentelor au realizat doua dansuri medievale, reprezentând Mediaşul şi Asociaţia “Mediaşul Pentru Cultură”.

Nr. persoane : 100 persoane
Buget : 550 Lei
Sponsor : -
Parteneri : Asociaţia pentru Promovarea Turismului Cultural Sighişoara,
Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret,
Mass media locală şi naţională


V. A fost iniţiat de Asociaţia ‘’Mediaşul pentru Cultură’’ si Biblioteca Municipală ‘’St.L.Roth’’ Mediaş din cadrul Direcţiei pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret Proiectul: “ Artă fără graniţe - Sculptura fără graniţe”.

In perioada 25 – 27 iulie 2009 a avut loc la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea vernisajul Expoziţiei itinerante de sculptură a Artistului maghiar László KUTAS.

După data de 7 august, când lucrările au părăsit capitala vâlceană, Expoziţia a fost vernisată la Bucureşti, în ziua de 8 august, la orele 18.00, la sediul Bibliotecii Pedagogice Nationale, din str. Zalomit, nr.10-12, sector 1, lângă Parcul Cişmigiu, aflat în centrul Capitalei.

În Mediaş, vernisajul expoziţiei a avut loc la Casa Millenium din str. I.C. Brătianu, nr. 32, la ora 18.00, în data de 28 august. Manifestarea de la Mediaş a fost organizată în colaborare cu Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania, Filiala judeţului Sibiu.

La Gheorgheni şi Miercurea Ciuc cele două vernisaje au avut loc în 28 octombrie, respectiv 9 noiembrie. În cadrul Festivalului Ars Hungarica, expoziţia a fost vernisată la Galeria Habitus din Sibiu, în 14 noiembrie.

Nr. persoane : 1000 persoane
Buget : 10.000 Lei
Sponsor : -
Parteneri : Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret,
Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea,
Biblioteca Pedagogică Naţională, Societatea Maghiară de Cultură
judeţului Sibiu, Biroul Cultural Maghiar Sibiu, Direcţia pentru
Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional al judeţului Harghita,
Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din
România (ANBPR), Galeria Mary Poppins
Mass media locală şi naţională



VI. Vineri 14 august 2009, Turnul Pietrarilor din centrul Municipiului Mediaş, a fost gazda primei Licitaţii de Artă pentru copii. În acest spaţiu medieval, pus la dispoziţie de către Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Mediaş au fost expuse în jur de 50 de lucrări cu tema “Mediaşul în Culori”, precum si a unui tablou, toate acestea fiind realizate în cadrul Proiectului Bibliovacanţa, iniţiat de Cercul pentru Cultură în Limba Germană şi de Bibliotecia Municipala St. L. Roth Mediaş. Consecinţa fericită a acestui eveniment cultural medieşean este faptul că tabloul este expus la Galeria “Mary Poppins”, din oraşul înfrăţit Sopron din Ungaria, prin grija Dnei. Melania Briciu, Directorul acestei frumoase galerii de artă (în cadrul Proiectului “Artă fără graniţe”). Licitaţia a fost condusă de către dl. Jenel Marin, din partea Asociaţiei Mediaşul pentru Cultură” - partener în cadrul acestui proiect estival.

Nr. persoane : 30 persoane
Buget : 1000 Lei
Sponsor : -
Parteneri : Galeria Mary Poppins din Sopron
Mass media locală şi naţională


VII. Donaţie de carte pentru Ludoteca “Ursuleţii Veseli” . Vineri 14 august 2009, prin bunăvoinţa Asociaţiei “Mediaşul pentru Cultură” copiii din cadrul Ludotecii se bucură de o carte nouă în cadrul artei medievale.

Nr. persoane : 40 persoane
Buget : 40 Lei
Sponsor : S.C.Omnis Servicii SRL
Parteneri : Mass media locală şi naţională


VIII. În data perioada 15 - 16 august 2009, membrii Asociaţiei “Mediaşul pentru Cultură” au participat activ la Proiectul “Noaptea Cavalerilor” ediţia a II-a 2009, organizat de Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Mediaş, au contribuit cu fotografii pentru Expoziţia aniversară a 10 ani de activitate, au dăruit Cavalerilor o stampă medievală care reprezintă burgul medieval Mediaş, Domniţelor le-au dăruit flori şi au promovat evenimentul în mass media.

Nr. persoane : 500 persoane
Buget : 2000 Lei
Sponsor : S.C. PanMed S.A, Creativ, S.C. Omnis Servicii S.R.L.
Parteneri : Mass media locală şi naţională


IX. Un fond de peste 500 de exemplare a fost donat Bibliotecii Muncipale "St. L.Roth" în data de 21 august 2009, prin amabilitatea colegilor şi prietenilor de la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea, de la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, de la Biblioteca Pedagogică Naţională din Bucureşti , dar şi de la persoane particulare : doamna Manuela Ştefănescu şi domnul Jenel Marin.
Cărţile donate acoperă aproape toate domeniile de interes pentru publicul utilizator din oraş şi sunt în limbile : română, germană, engleză şi franceză.

Nr. persoane : 200 persoane
Buget : 2000 Lei
Sponsor : S.C. Omnis Servicii S.R.L.
Parteneri : Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret,
Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea,
Biblioteca Pedagogică Naţională,
Mass media locală şi naţională


X. Donaţie de carte pentru Proiectul „ Renaşterea bibliotecii la Şeica Mare” peste 1000 de volume de carte din toate domeniile hărţi şi reviste de promovare a ţărilor din UE.

Nr. persoane : 400 persoane
Buget : 3000 Lei
Sponsor : S.C. Omnis Servicii S.R.L.
Parteneri : Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea,
Biblioteca Pedagogică Naţională, Asociaţia „GOLDKRAFT”
Mass media locală şi naţională

Află despre stele, citind!

PRET: 18 14.4 LEI

Pulbere de stele (editia 2)
Neil Gaiman
Colectia: SFFH
Categoria: Roman strain, Fantasy, Dragoste
ISBN: 978-973-733-169-4, Format: 10×18 cm 224 pag, Aparitie: 2007, Septembrie

În această săptămână Asociaţia “Mediaşul pentru Cultură” şi Editura Tritonic vă recomandă să citiţi cartea scrisă de Neil Gaiman ” Pulbere de stele”.

„A fost odată un tânăr care dorea să-şi îndeplinească Dorinţa Sufletului. Tânărul este Tristan Thorn, locuitor al unui sat înconjurat de un zid care nu lasă pe nimeni să intre, nici să iasă. El se indragosteşte de Victoria şi va face orice pentru a câştiga inima frumoasei fete. Îi va promite chiar că îi va aduce în dar o stea, acea stea pe care au văzut-o cazând într-o seara de octombrie. Dar pentru a se ţine de cuvânt, Tristan trebuie să treacă de acel zid, Wall, şi să pătrundă în Lumea Zânelor. Asa începe cea mai mare aventură a vieţii lui, într-o lume plina de vrăjitoare, inorogi şi alte fiinţe fabuloase, în care nici măcar o stea căzută nu este ce şi-a imaginat el.“

Şi dacă aţi reuşit să cumpăraţi această carte de pe site-ul www.tritonic.ro, veţi deveni membru în Clubul Tritonic. Cartea este la reducere, preţul ei fiind de 14.4 lei.

Vineri seara vă recomandăm să urmăriţi filmul ” Pulbere de stele” la adresa:

http://209.85.135.132/search?q=cache:HkZ69ch2K_QJ:www.yodablog.info/2010/01/film-gratis-online-pulbere-de-stele.html+pulbere+de+stele+film+online&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro

Vă informăm şi de aceste link-uri:

http://www.stardustmovie.com/index2.htm

http://ro.wikipedia.org/wiki/Neil_Gaiman

Spor la citit şi o săptămână mai bogată sufleteşte!

Antonela Sofia Barbu

luni, 11 ianuarie 2010

Petreceţi săptămâna cu “Frida”!




Asociaţia “Mediaşul pentru Cultură” şi Editura Tritonic vă recomandă în cadrul Proiectului “Începe săptămâna cu o carte” un roman ce îşi propune să deruleze prin faţa ochilor cititorilor povestea pictoriţei Frida Kahlo. Lupta pentru dragostea lui Rivera, dar şi istoria Mexicului din prima jumătate a secolului XX, cu personaje precum revoluţionarul rus Leon Troţki sunt surprinse în cartea autoarei Barbara Mujica.




Frida
Barbara Mujica
Colectia: Premium
Categoria: Roman strain, Dragoste
ISBN: 978-973-733-120-5, Format: 16×24 cm 368 pag, Aparitie: 2007, Martie

Şi dacă aţi reuşit să cumpăraţi această carte de pe site-ul www.tritonic.ro, veţi deveni membru în Clubul Tritonic. Cartea este la reducere, preţul ei fiind de 15 lei.

Vineri seara vă recomandăm să urmăriţi filmul ” Frida” în varianta în limba spaniolă http://www.peliculaz.net/movie-film-Frida-2639.html

Vă informăm şi de aceste link-uri:

http://frida-in-romania.blogspot.com/

http://www.fridakahlofans.com/


http://www.barbaramujica.com/

Aşteptăm să vă spuneţi părerile despre carte şi film pe acest blog, săptămâna viitoare!

Spor la citit şi o săptămână mai bogată sufleteşte!

Antonela Sofia Barbu

marți, 5 ianuarie 2010

Tablou al micilor artisti medieseni - expus in Ungaria









23 august 2009 20:28

Turnul Pietrarilor din centrul Municipiului Mediaş a fost recent gazda primei licitaţii de artă pentru copii. În cadrul Proiectului Bibliovacanţa, iniţiat de către Cercul pentru Cultură în Limba Germană şi de Biblioteca Municipală Mediaş au participat părinţi şi reprezentanţi ai culturii medieşene care au licitat un tablou format din alte 9 lucrări ale micilor pictori, pregătiţi timp de o săptămână de către artistul plastic Karol Racz. La această inedită manifestare, a fost prezent şi preşedintele Comisiei pentru Cultură din cadrul Consiliului Local Mediaş, Helmuth Knall care a contribuit substanţial la evoluţia licitaţiei.

Suma obţinută a fost de 90 de lei, ceea ce a permis cumpărarea unei enciclopedii cu titlul „Cetăţi şi Cavaleri”, pentru Muzeul Copiilor „Cavalerul Winnie” din cadrul Bibliotecii Municipale. Consecinţa fericită a acestui eveniment cultural medieşean este faptul că tabloul urmează să facă parte şi să fie expus la Galeria „Mary Poppins” din oraşul înfrăţit din Ungaria, Sopron. Aceasta actiune a fost sponsorizata de Asociatia Mediasul pentru Cultura. (Tribuna)

Expozitia lui Kutas Laszlo la Casa Milenium Medias





Arta fara granite - comunicat

Proiectul „Sculptura fără graniţe” prevede schimburi de artişti, pe bază de reciprocitate, pentru a încuraja dezvoltarea schimburilor între cele două oraşe înfrăţite MediaşSopron, stabilirea de relaţii între mediile culturale locale, din cele două ţări şi îmbogăţirea fondului de publicaţii al partenerilor implicaţi.

Acest proiect reprezintă o oportunitate, pentru Mediaş, de promovarea a intereselor culturale în străinătate şi a celor din ţările partenere în România, ca si inter-relaţionarea culturală a diverselor personalităţi promovate.

În acest proiect sunt implicate şi Biblioteci, precum este Biblioteca Municipală ‘’St.L. Roth’’ din Mediaş, ca şi Biblioteca Municipală din Sopron, alături de alte 14 biblioteci judeţene şi municipale din România, deocamdată.

Aceste instituţii de cultură îşi pun, reciproc, la dispoziţie spaţiul lor expoziţional şi creează astfel o Punte Culturală între Carte şi Artă, contribuind astfel la promovarea şi dezvoltarea culturală, în toată diversitatea ei.

Un obiectiv esenţial al acestui Proiect, iniţiat de către Asociaţia „Mediaşul pentru Cultură” este îmbogăţirea Colecţiei de Carte, care va fi donată Bibliotecii Municipale „St.L. Roth” Mediaş, datorită colaboratorilor săi din Bibliotecile din ţară, dar şi a persoanelor particulare, prieteni ai Bibliotecii (şi ai Asociaţiei).

Un fond de peste 500 de exemplare va fi donat Bibliotecii Muncipale, în data de vineri, 21 august 2009, prin amabilitatea colegilor şi prietenilor de la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea, de la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, de la Biblioteca Pedagogică Naţională din Bucureşti , dar şi de la persoane particulare : doamna Manuela Ştefănescu şi domnul Jenel Marin.

Cărţile donate ce urmează a sosi la Mediaş in aceeaşi zi, acoperă aproape toate domeniile de interes pentru publicul utilizator din oraş şi sunt în limbile : română, germană, engleză şi franceză.

Un alt obiectiv important al acestui Proiect, iniţiat de Asociaţia „Mediaşul pentru Cultură” este promovarea Operei Sculptorului Laszlo KUTAS, din oraşul maghiar înfrăţit cu Mediaşul, în bibliotecile din România.

După vernisajul care a avut loc la Biblioteca Judeţeană ’’Antim Ivireanul’’ Râmnicu Vâlcea, în luna iulie, şi la care a fost prezent şi Prinţul Radu de Veringen, Casa Regală a României, lucrările au ajuns la Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu”, din Bucureşti.

Vineri, 21 august 2009, la orele 18.00, cu sprijinul Societăţii Maghiare de Cultură din Transilvania, Filiala Judeţului Sibiu – Secţia Mediaş, precum şi a BMT TRANS CONSTRUCT Mediaş, această Expoziţie de Sculptură din cadrul Proiectului – parte componentă a Proiectului, va fi vernisată la Casa „Millenium”, din str. I.C. Brătianu, nr. 32, din (Municipiul) Mediaş.

Manager Proiect

Antonela Sofia Barbu